Copiii noului Pământ au venit să ne deschidă drumuri către Cunoaștere, Înțelepciune, Conștiență. Au venit să vindece răni vechi și să ne arate drumuri noi. Alături de ei creștem și noi, ne deschidem, ne conștientizăm Misiunea personală și ne asumăm, la rândul nostru, rolul de a schimba mentalități, practici și viziuni care nu ne mai sunt de folos.
Educația începe să fie, în sfârșit, privită la adevărata ei valoare, iar părinții îi recunosc rolul covârșitor pentru formarea personalității umane. Din fericire, ei nu mai acceptă minți înguste, profesori așezați pe un piedestal, metodele de umilire și uniformizare a copiilor, așa cum sistemul de învățământ ne-a obișnuit de mult. Părinții vor adaptare cu blândețe în grădinițe, respect și înțelegere pentru individualitatea copilului, aplecare către potențialul său nativ, preocupare pentru dezvoltarea sa holistică (minte - trup - suflet). Și este firesc să fie așa pentru că tocmai ei, copiii, ne îndrumă spre aceste alegeri conștiente.
În rândul educatorilor, mentorilor, facilitatorilor, profesorilor, se diferențiază câteva voci puternice, care, deși contestate... tot de către profesori, reușesc să aducă lumină în acest sistem închis și lipsit de utilitate reală care este procesul de învățământ actual. Sunt puțini, dar se fac auziți. Iar părerea lor contează. Ideile lor fac ca sufletele să vibreze, iar mințile să se deschidă și să caute soluții.
În contextul deschiderii porților către un Pământ nou, profesorii școlii viitorului își aud chemarea interioară și pornesc pe drumul care le-a fost sortit. Acela de a fi ghizi pentru copiii noii Lumi...
Un astfel de ghid este Denisa, psihoterapeut și facilitator de experiențe de învățare pentru copii și adulți, pe care am avut onoarea de a o cunoaște, de a-i fi alături în demersul de a construi un program educațional unic, dedicat preșcolarilor. Pot spune că, din ziua în care am văzut-o alături de copii, am știut că este unul din acei profesori cu har, cu rol definitoriu în construirea școlii viitorului și, tot din acea zi, inimile noastre vibrează la unison...
Vorbele ei fac aripile să crească în inima celor care știu să asculte, așa că vă las s-o descoperiți. Ea este un exemplu că lumea se schimbă, ca energia noului Pământ este aici și acum.
***
Este iarna lui 2017. Primesc un telefon de la Sonia, delegată de Univers ca mesager al proiectelor înălțătoare:
- Denisa, am o veste: facem centru holistic!
Din acest punct, parcă nu am mai fost eu cea care a decis, m-am lăsat purtată de viața care se manifesta prin mine și mă invita să iau parte la concertul simfonic al educației alternative din România.
Bucurania s-a născut prin nămeți mari de doi metri, pe unde umblam cu Sonia pentru a decora cu suflet spațiul ce urma să devină vasul luminos în care Copiii Unimii (prevestitorii Noului Pământ) aveau să își coboare darurile. Travaliul a fost ușor, copilul Bucurania a primit susținerea moașelor lumești, Paula și Camelia, precum și a altor forțe non-fizice.
Ca prin vis, în numai două săptămâni, deschideam porțile pentru familiile cu copii care au rezonat cu misiunea de a-și crește conștient copiii. Cu toții au pus pe masă platouri cu încredere, bunăvoință, curaj, bucurie. Ne-am înfruptat împreună din această hrană sufletească a comuniunii între oameni. Fiecare om care ne-a trecut pragul a pus câte o sămânță din care Bucurania și-a extras seva începutului.
Ca orice dar, copil-Bucurania a venit la pachet și cu multe provocări și jertfă. E exact ca un bebeluș care vine fără instrucțiuni de folosire.
Dacă m-ar fi intrebat cineva acum un an despre posibilitatea de a ma aventura în această misiune, aș fi zis că nu sunt pregătită. Și la un anumit nivel, nu eram pregatită pentru ce avea să urmeze, pentru că mintea noastră nu poate să cuprindă misterele vieții. La copii, viața pulsează în fiecare celulă, cu fiecare pas și în orice mișcare. Noul este la ordinea zilei, imprevizibilul este ca salutul de bună dimineața, iar neobișnuitul devine o obișnuință. Sună paradoxal și poate că așa este. Ce aveam eu de făcut era să ofer exact acel spațiu de pace și ritm, care să permită acestor forțe sufletești să își desfășoare jocul accelerat. Nu știu cât mi-a ieșit, pentru că multe lucruri au fost făcute intuitiv (în preajma copiilor, intuiția se simte la ea acasă). Așa mi-am dat seama că toate tehnicile de parenting și metodele de educație sunt doar ca niște baghete, care nu sunt ele însele fermecate, dar pot fi purtătoare de farmec izvorât din suflet.
Observându-i pe copii, a fost ca și cum ar fi fost desfășurată în fața mea toată istoria omenirii: de la omul primitiv, care apelează la forță pentru a avea acces la resurse, până la omul viitorului, ingenios și creator, care face din nimic... totul. De la crize de râs până la crize de plâns, de la frică până la curaj, de la fugă la așezare. Cam așa a fost traseul nostru și pot să spun ca n-a fost loc pentru plictiseală. A fost loc pentru un proces foarte accelerat de maturizare pentru mine, în care mi-am văzut și limitele, dar și vârfuri de munte, în care am lucrat mult cu părțile netransformate din mine. Și în fiecare zi, pare că procesul o ia de la capăt, de unde a rămas. În ceea ce îi privește pe copii, am vrut să mă dau cât mai mult din calea lor, să le fac loc (aici mă refer la Eul meu, care are încă vechile credințe și pattern-urile generațiilor trecute) și să îi iubesc. Copiii iubesc necondiționat, așa că la nivel de esență, nu avem cum să nu-i iubim necondiționat.
Cât și cum au crescut copiii în Bucurania, mi-e imposibil să estimez. Mai am câteodată un vis cu ochii deschiși și îmi imaginez că mă voi întâlni cu ei peste 20 de ani. Abia atunci voi înțelege în ce fel le-am atins sufletele, chiar și așa, cu o notă subtilă, printre multe altele pe care le primesc de la oamenii esențiali din viața lor. Îmi vine în minte acel citat atribuit lui Ghandi:
“Your beliefs become your thoughts,
Your thoughts become your words,
Your words become your actions,
Your actions become your habits,
Your habits become your values,
Your values become your destiny.”
Rolul educatorului este unul încă smerit în lumea de astăzi, pentru că darurile sale sunt intangibile și nu avem încă o lupă a conștienței, atât de puternică încât să ne dezvăluie cât de multidimesională este ființa umană. Din fericire, îi avem pe copii, neatinși încă de lumea aceasta, dar dornici să faca parte din ea și să o crească, exact de acolo de unde este, așa cum este. Eu cred că, de fapt, copiii nu vor ca noi adulții să le creăm un paradis suspendat deasupra a tot ce există, își doresc doar să vadă paradisul din lumea aceasta. Pentru mine paradisul arată cam așa:
***
Iar pentru mine, zorii Școlii noului Pământ arată așa:
