sâmbătă, 23 iulie 2016

Educația holistică în primii ani de viață - Idei pentru părinți și educatori

Deși termenul pare unul pompos și greu de digerat pentru sistemul de învățământ actual, abordarea holistică a copilului, încă din primii ani de viață, reprezintă viitorul educației, prin dezvoltarea armonioasă și emanciparea personalității copilului, ca viitor adult responsabil pentru propria persoană, relațiile cu ceilalți și cu lumea care îl inconjoară. 

Ce reprezintă abordarea holistică?

Dezvoltarea holistică a copiilor se concentrează pe abordarea tuturor nevoilor acestora, din punct de vedere emoțional, fizic, intelectual, spiritual și al relațiilor cu ceilalți. Mai precis, în loc să privim copilul ca pe o sumă a părților, a-l hrăni exclusiv informațional (cum se întâmplă, de cele mai multe ori, în sistemele clasice de învățământ), această perspectivă îndeamnă părinții și profesorii să abordeze copilul ca pe un întreg, cu nevoi și talente specifice, să-l încurajeze să învețe implicând mediul înconjurător și să descopere oportunități de învățare prin căi diferite. Un educator holistic va oferi copilului oportunități de a se angaja în jocuri libere, va construi relații calde cu acesta și va pune accent pe dezvoltarea spirituală și culturală a copilului. El se va concentra întotdeauna pe aspectele unice ale copilului. 

Abordarea holistică a luat amploare în anii '60 - '70, a condus la apariția multor sisteme alternative în educație, precum Montessori și este din ce în ce mai actuală și prezentă în abordările educaționale moderne din întreaga lume, care au înlocuit învățarea pasivă, bazată pe memorizare cu metode explorative de învățare și educație.

Departamentul australian al Educației, Ocupării forțelor de muncă și Relațiilor de muncă (DEEWR) vine cu următorul comunicat în 2009: "Abordările holistice de predare și învățare recunosc conectivitatea minții, trupului și spiritului. Atunci când educatorii folosesc o abordare holistică, ei sunt atenți atât la bunăstarea fizică, personală, socială, emoțională și spirituală a copiilor, precum și la aspectele cognitive ale învățării. În timp ce educatorii pot planifica sau evalua cu accent pe un anumit rezultat sau componentă a învățării, ei văd învățarea copiilor ca integrate și interconectate. Ei recunosc legăturile dintre copii, familii și comunități, precum și importanța relațiilor reciproce și a parteneriatelor pentru învățare. O abordare integrată, holistică a predării și învățării, de asemenea, se concentrează pe legăturile cu lumea naturală. Educatorii dezvoltă capacitatea copiilor de a înțelege și respecta mediul natural și interdependența dintre oameni, plante, animale și pământ."



În ce sisteme alternative se regăsește abordarea holistică?

În ultimele decenii au apărut mai multe filosofii ale educației holistice. Montessori a propus un "mediu pregătit", care conține materiale specifice, pe care le folosesc copiii, în mod independent, învățând în ritmul lor propriu, răspunzând unei pregătiri specifice pentru stimulii senzoriali și intelectuali. Abordarea Waldorf se bazează pe înțelegerea intuitivă a nevoilor sufletești pentru fiecare nivel de dezvoltare în parte. Școlile Quaker sau educația neo-umanistă au adoptat meditația, perioadele de tăcere, yoga și alte practici de centrare și conectare. Alte abordări holistice, precum Reggio Emilia, pun mare accent pe auto-exprimarea artistică și implicarea creativității.

Cum putem implementa educația holistică?

Dacă analizăm holistic :) sistemele alternative cu abordare holistică, observăm că majoritatea au 4 puncte comune:

1. Învățarea e organică, ascendentă, experimentală si bazată pe cooperare. Planificarea didactică facilitează doar inițierea unor discuții deschise.
2. Există un puternic simț al comunității și implicare între copii, părinți și educatori.
3. Există un mare respect pentru viața interioară a copilului, prin abordarea de metode care vizează timp în afara mediilor competitive, agitate, până la întrebări profunde privind sensul vieții și spiritualității.
4. Se practică o puternică reconectare cu natura, prin grija față de mediu și activități integrate în curriculum.

Montessori, de exemplu, vorbește despre "educație cosmică", despre a ajuta persoana să se simtă parte din univers, fapt ce va transforma actul învățării într-o activitate încântătoare și ispititoare. Arta educației holistice constă în capacitatea de a răspunde la diversele stiluri de învățare și nevoilor de evoluție ale ființei umane.



De la teorie la practică

Dar cum implementăm această abordare? Este întrebarea oricărui părinte sau cadru didactic care simte și înțelege importanța unei astfel de educații pentru noile generații. Poate că ideea de"copil întreg", de ghidare în descoperirea identității, a scopului și misiunii personale, prin conectare la comunitate, lumea naturală și valorile universale, pare copleșitoare pentru mulți dintre noi. Ne gândim că avem multe de învățat (lucru real, de altfel, pentru că procesul de evoluție nu se oprește niciodată), însă lucrurile sunt mult mai simple decât ne-am fi inchipuit.

Apectul pe care este bine să ne concentrăm este găsirea acelor oportunități de a implementa diferite elemente ale educației holistice. 

De exemplu, pentru dezvoltarea și aprofundarea intereselor specifice ale copilului ne putem folosi de o idee simplă, pe care să o "despachetăm" în multe oportunități de învățare. Dacă avem un copil interesat de mașini, putem iniția cu el o discuție despre locul în care se fabrică mașinile, despre cum s-a inventat roata, ce tipuri de mașini se folosesc în anumite zone ale lumii, de ce avem nevoie să folosim o mașină, alternative la mașină, ce impact au mașinile asupra mediului înconjurător etc. Astfel, pornind de la un subiect aparent banal, introducem noțiuni de istorie, geografie, familie, mediu sau empatie.

Dacă avem un copil căruia îi place să picteze, putem discuta despre diferiții artiști ai vremurilor, despre cum lumina produce culoarea, curcubee sau cum se produceau primele culori de către popoarele primitive, despre cum putem folosi culorile pentru a ne exprima anumite stări de spirit.

Un alt exemplu este lucrul cu familiile (în cazul educatorilor). Angajarea familiei în actul didactic, invitând părinții să vorbească copiilor, să aducă elemente culturale sau ale muncii lor în programele educaționale stimulează apropierea, conectarea, între toți cei implicați. 






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu