Prima școală - Iubirea

Suntem cu toții conștienți că nu există o școală care să te pregătească pentru a fi părinte. Acest lucru se învață din experiență, ghidându-te, de cele mai multe ori, după anumite reguli stabilite de specialiști. Părinților li se spune ce trebuie și ce nu trebuie să facă, dar nimeni nu le spune cum să-și educe copiii. Un exemplu des întâlnit este disciplina. Mulți părinti consideră că acesta este modul de baza prin care poți trata un copil. Cuvinte precum "nu ai voie să ieși la joacă până nu-ți termini lecțiile", "trebuie să taci atunci când vorbesc adulții", "ești pedepsit" răsună încă în mintea celor mai mulți dintre noi. Dar, în vreme ce părinții consideră că dacă îți iubești copilul, trebuie să îl disciplinezi, copiii tratați astfel ajung să se îndoiasca de faptul că sunt iubiți cu adevărat, necondiționat. Toți părinții își iubesc copiii, dar puțini știu să arate copiilor această dragoste.

Majoritatea părinților au dificultăți în a-și crește copiii. Cu asemenea presiune din partea familiei, angajatorilor, înfruntând criza economică, calitatea din ce în ce mai slabă a sistemului educațional, rata în creștere a divorțurilor, lipsa de încredere în cei care ne conduc, e normal să se simtă confuzi și descurajați. De cele mai multe ori consideră că e de ajuns să-i asigure copilului hrană, adăpost, îmbrăcăminte, educație. Dar de câte ori nu uită de nevoia de dragoste a copilului, dragoste necondiționată...

Este adevărat că există anumite predispozitii genetice, anumite calități care deosebesc copiii între ei. Tipul și nivelul activității motrice la naștere, răspunsul la stimuli, adaptabilitatea, intensitatea reacției, persistența atenției, sunt caracteristici înnăscute și care pot determina gradul și modul de răspuns al copilului la educație, unii având tendința să fie mai "dificili" pe parcursul acestui proces. Aceștia din urmă, dacă nu primesc dragoste necondiționată din partea mamei în special, devin mai târziu o problemă pentru părinți, educatori, societate...

Fundația unei relații solide cu copilul tău e iubirea necondiționată. Doar aceasta îi poate asigura dezvoltarea la potențial maxim. Iubirea necondiționată este ca o lumină călăuzitoare în educația copilului, care îi arată părintelui ce trebuie să facă pe toate planurile. Ce înseamnă iubire necondiționată? Să-ți iubesti copilul în orice condiții, indiferent de ce face sau de cum arată, indiferent de handicapurile pe care le are și de asteptările pe care le ai tu de la el. Ce poate fi mai frumos decât să vezi cum un nou-născut este așezat pentru prima dată în brațele mamei sale? Sunt clipe de dragoste pură, fără limite și condiționări.

Atunci când copilul e nesigur de dragostea părinților și adresează întrebarea "Mă iubești/iubiți?", răspunsul la această întrebare poate fi cel mai important din viața lui, cel care va determina atitudinea lui față de viață. E crucial să auda acel "Da", spus din toată inima. Copilul simte iubirea ta. Acest lucru se vede în comportamentul tău, de aceea va fi mai afectat de acțiunile tale, decât de cuvinte.

Copiii reflectă iubirea. Gândiți-vă la ei ca la niște oglinzi. Copiii reflectă iubirea, nu o inițiază. Dacă le oferim iubire, ei ne-o vor da inapoi. Dacă nu le oferim nimic, nu vom primi nimic inapoi.

Cum îi arătăm copilului dragostea? Care sunt comportamentele care îl fac să înțeleagă că este iubit cu adevărat?

Arată-i dragostea prin contact vizual. Privește-l în ochi de fiecare dată când îi spui "Te iubesc". Demonstrează-i că ești sigur de ceea ce spui.

Arată-i iubirea prin atingere. E cea mai simplă metodă să-i arăți că îl iubești, fie că îl îmbrățișezi, îl săruți pe obraz, îl gâdili sau îl mângâi pe păr. Îi poți citi o carte în timp ce îl ții pe genunchi sau puteți merge împreună la bazin. Orice activitate de acest gen îi va întări încrederea în tine și în propria persoană.

Oferă-i atenția de care are nevoie. Ascultă-l atunci când vorbește și răspunde-i la orice întrebare. Alocă câteva ore pe zi pentru a petrece timp de calitate cu copilul tău. Jucați-vă împreună, ajută-l să-și facă temele, citiți o carte, orice timp petrecut alături de copilul tău, îl va ajuta pe acesta să se dezvolte și să se formeze într-o maniera pozitivă.

Oferă-i daruri. Ce manieră mai potrivită de a-i spune că îl iubești? Nu vorbim de cadouri scumpe, ci de daruri simbolice, cu semnificație pentru voi toți, precum un medalion ce a aparținut bunicii, o fotografie cu întreaga familie, pe spatele căreia să-i scrieți cîteva urări din suflet. Puteți, de asemenea, să confecționați împreună obiecte pe care să le dăruiți mai departe, membrilor familiei. Poți participa cu el la acțiuni de caritate, lăsându-l să ofere jucăriile lui mai vechi, hăinuțe sau alimente copiilor care au nevoie de ele.

Stabilește-i reguli, limite rezonabile, pe care să le respecți și tu la rândul tău, dar nu uita să-i arăți că îl iubești și că îi dorești doar binele.

Și nu în ultimul rând, ajută-ți copilul să se dezvolte spiritual. Prin demonstrarea unor principii solide de viață, un trai armonios, suport în dezvoltarea abilităților și îndeplinirea obiectivelor de viață și, cel mai important, prin iubire necondiționată, copilul tău va crește armonios, se va dezvolta și va evolua fizic, mental și spiritual.

Debutul vieții psihice și gândurile emise în timpul sarcinii

Deși literatura de specialitate prezintă momentul nașterii ca debut al vieții psihice, știm cu toții că viața intrauterină este perioada cu cea mai intensă dezvoltare a ființei umane. Embrionul se dezvoltă foarte repede, chiar din primele zile, volumul său crescând de până la 8000 de ori.

Practic, vorbim de ființa umană încă de la producerea concepției prin fecundație.

S-a constatat, în cadrul diverselor cercetări științifice, că la aproximativ 24 de săptămâni de sarcină, apar primele reacții vocale ale fătului (țipete slabe), iar la 32 de săptămâni au loc primele manifestări cu caracter comunicativ. Fătul "ascultă" atunci când mama îi vorbește afectuos, țipă, se agită atunci când simte o atmosferă tensionată sau schimbări bruște de temperatură. Prin urmare, viața psihică debutează și se dezvoltă pe tot parcursul perioadei intrauterine, fiind influențată de factorii de mediu pozitivi sau negativi cu care se confruntă mama.

De aceea, pe lângă preocupările obișnuite ale oricărei femei în timpul sarcinii, aceasta trebuie să țină cont, în primul rând, de faptul că în interiorul ei se dezvoltă o ființă umană, care are nevoie de atenție, condiții favorabile și afecțiune. Cuvintele, tonalitatea vocii, toate au o importanță vitală. Fătul simte dacă părinții săi se ceartă, dacă nu este dorit, dacă mama trăiește într-o atmosferă tensionată. Toate acestea au un impact major pe linia dinamicii dezvoltării sale. Prin urmare, vorbiți-i de câte ori aveți ocazia, pentru a-l ajuta să simtă afecțiunea voastră, evitați conflictele cu cei din jur și mediile stresante, ascultați muzică relaxantă, ieșiți în natură... Toate acestea vor contribui din plin la dezvoltarea armonioasă a copilului vostru.

Gândurile, cuvintele și faptele noastre influențează fătul

Fiți foarte atente la gândurile pe care le emiteți în timpul sarcinii, deoarece ele acționează întotdeauna ca un bumerang, tot ce emitem mental sau verbal se întoarce asupra noastră înzecit. Vibrația pe care o transmitem printr-un singur cuvânt, faptă sau gând, se reflectă ca într-o oglindă și se întoarce către noi de zeci de ori mai puternică. Abia atunci când înțelegem pe deplin acest efect de recul al acțiunilor noastre, vom înțelege cât de importantă este liniștea interioară. Atunci când conștientizăm că totul e vibrație, cuvintele, gândurile, faptele, vom învăța să ne "jucăm" cu energiile emise , le putem amplifica, pentru a crea energie pozitivă în casă, în locurile pe care le frecventăm și, mai ales, în noi înșine. Astfel, puiul de om va fi inundat de lumină pură și se va dezvolta armonios, atât fizic, cât și psihic.  

Energia gestațională

Fiind una din cele mai pure forme de energie, energia gestațională îi atrage ca un magnet pe cei din jur care, mai mult sau mai puțin conștient, încearcă să se conecteze la ea. Și cea mai simplă formă este gestul atât de comun de a atinge burtica gravidei. Pentru a evita orice formă de vampirism energetic, nu permiteți nimănui, în afară de tatăl copilului, să vă atingă burtica și încercați să nu empatizați cu cei care vă obosesc. Este în regulă să reacționați prin respingere, atunci când simțiți orice încărcătură negativă la cel cu care stați de vorbă.

Sfaturile celor din jur

Atunci când dai celor din jur vestea că ești însărcinată, foarte multe mămici cu experiență "îți vor sări în ajutor" cu sfaturi. Chiar dacă ele sunt bine intenționate, vei vedea cât de mult se pune accentul pe aspecte și experiențe negative, cât de rău le-a fost, cum au pierdut sarcini anterioare sau ce probleme au avut la naștere. Fiecare sarcina e unică, chiar și în cazul aceleiași femei, iar toate aceste povești înfricoșătoare nu fac decât să vă afecteze pe voi și implicit, bebelușul.

...și totul va fi bine

Fiți mereu pozitive și optimiste, chiar și atunci când apar probleme, pentru că veți primi înapoi ceea ce emiteți. Universul funcționează matematic, chiar și atunci când nu credeți în asta. Când fricile și anxietatea își fac loc în mintea voastră, respirați adânc și lăsați-le să plece, asemenea norilor întunecați după furtună. Încercați să vă conectați zilnic cu bebelușul, vorbindu-i, cântându-i și mângâindu-l, încă din timpul sarcinii. El va simți asta, iar ce veți primi înapoi, nu se poate exprima în cuvinte :).

Plânsul bebelușilor - între mit și adevăr

Plânsul bebelușului este o sursă de îngrijorare, care se poate transforma chiar în disperare, atunci când părinții sunt lipsiți de experiență. Tendința generală este de a asculta sfaturile celor din jur, bunici, prietene, mămicile din parc sau tot felul de rude, "cu mai multă experiență". Primul sfat pe care îl veți primi este cel legat de colici și vi se vor recomanda tot felul de siropele sau ceaiuri minune. Când acestea nu au efect, veți fi trimiși la un control amănunțit, la pediatru sau chiar neurolog. Poate că ați încercat suzeta, legănatul energic, distragerea atenției cu jucării, calmante prescrise de medic sau chiar ați lăsat bebelușul să plângă singur, crezând că nu se mai poate face nimic. Părinții cedează ușor, deoarece sunt prea obosiți, nu au încredere în ei înșiși, iar stresul primelor luni după naștere își spune cuvântul. Timpul pentru a se informa este insuficient și chiar dacă o fac, au rareori putere să meargă contra "vântului" și să aleagă ce consideră că este mai bun pentru bebelușul lor. 

O problemă majoră a culturii noastre, dar și a multiplelor curente în parenting, o constituie faptul că plânsul și crizele de furie sunt considerate a fi comportamente nocive, asociate deseori cu răsfățul și atașamentul dus la extrem. Recomandările de a lăsa copilul să plângă în pătuț pentru a nu se atașa sau pentru a nu deveni răsfățat sunt nu numai greșite, dar pot trasa traume emoționale puternice, care se vor manifesta pe tot parcursul vieții. Termenul de "răsfăț" nu se aplică în cazul bebelușilor. Este imposibil să vorbim de prea multă dragoste, atenție sau apropiere fizică. Rolul părinților este de a încerca să satisfacă pe deplin nevoile nou născutului, în cel mai scurt timp și în cel mai potrivit mod cu putință.

Cel mai important motiv pentru care bebelușii plâng este comunicarea unei nevoi sau a unui disconfort. Mulți cercetători au demonstrat că există conexiuni între diverse sunete și nevoia pe care încearcă să o exprime și chiar s-a ajuns la interpretarea limbajului comun al bebelușilor. Cert este că, în scurt timp, veți învăța singuri ce încearcă să vă comunice nou născutul, printr-un anumit tip de plâns. Până atunci, verificați, pe rând, dacă îi este foame, dacă trebuie schimbat, dacă îi este prea frig sau prea cald sau dacă se plictisește și simte nevoia de interacțiune umană.

Psihologul elvețian Aletha Solter, ne învață că mulți bebeluși continuă să plângă și după ce toate aceste nevoi i-au fost satisfăcute, chiar și atunci când sunt purtați în brațe, iar acest fenomen a fost numit "colici" sau "plâns de iritare" și atinge apogeul la aproximativ 6 săptămâni după naștere. Studiile recente au arătat că majoritatea copiilor cu "colici" nu au nicio problemă de digestie. Ființe extrem de vulnerabile, bebelușii plâng atunci când există o atmosferă stresantă în familie. Pe măsură ce încep să exploreze lumea, devin sensibili la spaime și suprastimulare. Studiile arată că bebelușii care au avut o naștere traumatizantă sau ale căror mame au avut un nivel crescut al stresului pe perioada sarcinii, plâng mai mult decât aceia care nu au experimentat astfel de evenimente. Din fericire, bebelușii vin pe lume cu așa numitul "kit de reparare", care îi ajută să depășească efectele stresului prin mecanismul natural de vindecare, numit plâns. În momente precum cele descrise mai sus, plânsul nu este o suferință, ci tocmai procesul eliberării de suferință.

Ce putem face atunci când bebelușul plânge?

• Înainte de toate, verificați existența nevoilor imediate și a stărilor de disconfort, precum foamea, temperatura sau scutecul plin. Puteți încerca să-i vorbiți, să-i oferiți o jucărie care produce zgomot, însă, dacă observați semne de iritare, opriți-vă imediat, deoarece poate fi deja suprastimulat și nu veți face decât să-l obosiți și mai mult.
• Atunci când plânge de ore bune și somnul se lasă așteptat, puteți apela la o metodă blândă de liniștire, care imită sunetele auzite în perioada intrauterina, sau celebrul "white noise". Unii copii se liniștesc instant la auzul aspiratorului, mașinii de spălat sau al uscătorului de păr. Pentru a nu folosi toate instrumentele din dotare, există o multitudine de astfel de aplicații pe smartphone sau pc. Iată un exemplu aici.
• Muzica de relaxare sau cea în care sunt prezente sunete din natură (ploaie, zgomotul oceanului, sunetele emise de delfini) induc o stare de calm, atât mamei, cât și bebelușului.
• Deși am testat toate metodele de mai sus, preferata noastră rămâne muzica divină de harpă a lui Erik Berglund, pe care fetița mea adoarme de fiecare dată, iar eu obțin o stare de calm și relaxare în câteva minute.
• Uleiul esențial de lavandă și fenicul, adăugat în cădița de baie, în lampa de aromaterapie sau umidificator, ajută enorm.
• Masajul pe burtică, în sensul acelor de ceasornic, cu ulei de măsline sau migdale, în care ați adăugat câteva picături de ulei esențial de fenicul, dar și pernuța cu sâmburi de cireșe, încălzită pe calorifer sau în cuptorul cu microunde, ajută la destinderea bebelușului.
• Purtați copilul într-un sistem ergonomic (sling, wrap, manduca etc). Este foarte eficient, deoarece ne lasă mâinile libere și permite coloanei să aibă o poziție corectă. Creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului țin de apropierea pe care acesta o are cu părinții săi. Cu cât va fi mai privat de apropierea fizică cu aceștia, cu atât va plânge mai mult, va fi mai agitat, va deprinde mai greu principalele achiziții și va avea un sistem imunitar slăbit. Mai multe despre purtarea bebelușului, aici si aici.
• Alăptați la cerere și, pentru că au curs tone de cerneală despre importanța alăptării, vă las să descoperiți importanța acesteia pe site-urile de specialitate, precum acesta.
• Bebelușii simt și cea mai mică stare emoțională negativă a părinților și a mamei în special. Am observat că atunci când eram extrem de obosită, stresată și mă concentram doar pe a o determina să adoarmă, fetița mea plângea și se agita și mai tare. Atunci când capitulam și continuam să o țin în brațe, fără să mai am alte așteptări, se liniștea ca prin farmec. Liniștea interioară a mamei, starea de calm, renunțarea la asteptări și emiterea stărilor de iubire necondiționată, sunt cele mai eficiente "calmante" pentru bebelușul tau. Știu că este dificil ca după nopți nedormite, epuizare fizică și miliarde de informații pe care trebuie să le acumulați, să dobândiți o stare deplină de calm, însă, cu exercițiu, este posibil. Respirația profundă, abdominală, muzica relaxantă, meditația ajută enorm. Amintiți-vă că, până la urmă, această perioadă durează foarte puțin și încercați să vă bucurați de ea, trăind în prezent și nu gândindu-vă că abia așteptați să crească, pentru a scăpa de toate problemele. Mai târziu vă veți gândi cu dor la primele luni din viața puiului vostru.
• Și dacă bebelușul continuă să plângă după toate acestea, îmbrățișați-l cu toată dragostea de care suneți capabilă și permiteți-i să plângă în continuare. Lăsați procesul de vindecare să-și urmeze cursul.