"Conversații cu Dumnezeu" despre copii

"Conversații cu Dumnezeu" este povestea reală a lui Neale Donald Walsch care a inspirat și schimbat viețile a milioane de oameni din întreaga lume. Cărțile lui au fost citite de peste 7 milioane de oameni de pe întreaga planetă și traduse în 36 de limbi. Călătoria începe după ce acesta își fracturează gâtul într-un accident de mașină, iar apoi își pierde locul de muncă. Imediat după aceea, este martorul propriei transformări dintr-o persoană obișnuită într-un om al străzii, fără acoperiș deasupra capului, care se luptă să supraviețuiască.

Aventura care i-a deschis ochii lui Neale ne face martorii bătăliei sale emoționante pentru asigurarea hranei zilnice, câștigarea prietenilor și reconstruirea vieții. Și tocmai când lucrurile par că intră pe un făgaș normal, se înrăutățesc dramatic. Simțind că este un ratat complet în toate aspectele vieții, plin de ură și amărăciune, Neale îi adresează lui Dumnezeu o listă de întrebări apăsătoare. Spre surprinderea sa, Neale primește răspunsuri! 

Am extras pentru voi fragmente din dialogurile despre venirea pe lume, creșterea și educația copiilor, cuvinte pline de înțelepciune, care iată, revin astăzi, mai puternice decât oricând, în conștiința și inimile noastre.

Sursa

***

Prin urmare, cum ar trebui să ne educăm tineretul?

În primul rând, trataţi-i ca suflete. Ei sunt suflete care intră într-un corp fizic. Nu e uşor pentru un suflet să facă asta; nu e uşor să se obişnuiască cu aşa ceva. E ceva care constrânge, care limitează. De aceea nou-născutul   va   plânge  pentru că   este,   dintr-o   dată,   atât   de   limitat.  Ascultaţi-le plânsul. Înţelegeţi-i şi acordaţi copiilor voştri cât mai mult sentiment de „neîngrădire” cu putinţă. Apoi, prezentaţi-le cu blândeţe şi grijă lumea pe care aţi creat-o. Aveţi mare grijă - adică, fiţi prudenţi cu ceea ce le introduceţi în memorie. Copiii îşi amintesc tot ceea ce văd, tot ceea ce trăiesc ca experienţă. 

De ce îi pălmuiţi pe copiii voştri în momentul în care ies din pântec. Chiar vă imaginaţi că acesta este unicul mod prin care le porniţi motoarele? De ce îndepărtaţi bebeluşii de mamele lor la câteva minute după ce au fost separaţi de singura formă de viaţă pe care au cunoscut-o în toată existenţa lor actuală? Oare măsuratul  şi cântăritul şi înţepatul  şi scormonitul nu pot să mai aştepte, până ce nou-născutul trăieşte experienţa siguranţei şi mângâierii celei care i-a dat viaţă? De ce permiteţi ca cele mai de început imagini la care este expus copilul vostru să fie imagini ale violenţei? Cine v-a spus că acestea le fac bine copiilor voştri? 

Şi de ce ascundeţi imaginile dragostei? De ce-i învăţaţi pe copiii voştri să le fie ruşine şi să fie jenaţi de propriile lor trupuri şi de funcţiile lui, ascunzând de ei propriul vostru trup şi spunându-le să nu se atingă vreodată într-un mod care le face plăcere? Ce mesaj despre plăcere le trimiteţi voi? Şi ce lecţii despre trup?

De ce vă duceţi copiii la şcoli unde este permisă şi încurajată competiţia, unde este recompensat cel care învaţă „mai bine” şi cel care este „cel mai bun”, unde „performanţa” capătă note şi cu greu se tolerează evoluţia în ritm propriu? Ce înţelege copilul vostru din asta? De ce-i nu-i învăţaţi pe copiii voştri mişcare şi muzică şi bucuria artei   şi   misterul   basmelor   şi   minunăţia   vieţii?   De   ce  nu  scoateţi   la suprafaţă ceea ce se găseşte în mod natural în copil, mai degrabă decât să căutaţi să băgaţi în el tot ce este artificial. Şi de ce nu permiteţi tinerilor să înveţe gândire logică şi critică şi soluţii la probleme şi creaţie, folosind uneltele propriei lor intuiţii şi cunoaşterea lor interioară cea mai profundă, mai degrabă decât regulile şi sistemele de memorare şi concluziile unei societăţi care s-a dovedit deja a fi complet incapabilă de a evolua prin astfel de metode, dar care continuă să le folosească? În cele din urmă, învăţaţi-i concepte şi nu subiecte.

Organizaţi o nouă programă şcolară pe care să o construiţi în jurul a trei Concepte de Bază:

- A fi conştient.

- A fi cinstit.

- A fi responsabil.

Învăţaţi-i   pe   copiii   voştri   aceste   trei   concepte,   încă   din   fragedă pruncie. Faceţi ca acestea să fie prezente în programa şcolară până în ultima clipă. Structuraţi întregul model educaţional bazându-vă pe ele. Întregul proces de instruire să se nască din ele. 

Nu înţeleg ce vrei să spui. 

Vreau să spun că tot ceea ce-i învăţaţi, trebuie să provină din interiorul acestor concepte.

Poţi să-mi explici? Cum să-i învăţăm cele trei discipline de bază, cititul, scrisul şi socotitul?

Toate subiectele materiilor predate, toate poveştile, povestirile se vor situa în jurul acestor concepte de bază, de la primele clase primare până la cititorii voştri cei mai sofisticaţi. Adică, ele vor fi povestiri despre conştienţă, povestiri despre cinste, povestiri despre responsabilitate. Copiii voştri vor fi iniţiaţi în aceste concepte, inoculaţi cu ele, îndopaţi cu ele. Temele scrise se vor învârti în jurul acestor Concepte de Bază şi a altora care sunt la fel cu ele, pe măsură ce copilul creşte în capacitatea lui de autoexprimare. Până şi îndemânarea de a socoti va fi predată în cadrul acestora. Aritmetica şi matematica nu sunt noţiuni abstracte, ci unelte fundamentale în univers, pentru ca să-ţi poţi trăi viaţa. Predarea tuturor deprinderilor de a socoti va fi făcută în contextul unei experienţe mai largi de viaţă, într-un mod care atrage atenţia asupra Conceptelor de Bază şi a derivatelor lor şi concentrează această atenţie asupra acestora.

Ce sunt aceste „derivate”?

Ca să folosesc o expresie modernă, ele sunt produse colaterale. Întregul  model  educaţional  se  poate baza  pe  ele,  înlocuind  -  în  actuala voastră programă şcolară - obiectele care predau, în esenţă, fapte.

De exemplu?

Ei bine, hai să ne folosim imaginaţia. Care sunt câteva dintre conceptele care au importanţă pentru tine în viaţă?

Păi... aş zice ... cinstea, după cum ai spus.

Bine, dă-i înainte. Acesta este un Concept de Bază.

Şi... corectitudinea. Este un concept important pentru mine.

Bun. Mai sunt şi altele?

Să te porţi frumos cu ceilalţi. Ăsta ar fi unul. Nu ştiu cum să-l exprim ca pe un concept.

Continuă. Lasă-ţi gândurile să curgă.

Să te înţelegi cu cineva. Să fii tolerant. Să nu faci rău altora. Să-i consideri pe toţi egali. Sper că îi voi putea învăţa pe copiii mei toate aceste lucruri.

Bine. Excelent! Dă-i înainte.

Uf... să crezi în tine însuţi. Ăsta e unul grozav. Şi, of,... aşteaptă, aşteaptă... mai îmi vine unul în gând. Aha... da, ăsta-i:... să trăieşti cu demnitate. Cred că l-aş numi  a trăi cu demnitate.  Nu ştiu cum să-l formulez mai bine, dar e vorba de modul în care un om se comportă în viaţă, modul în care-i respectă pe ceilalţi şi căile pe care o apucă ceilalţi.

E foarte bine ce ai spus. E foarte bine. Ajungi la esenţă. Şi mai există multe alte asemenea concepte pe care toţi copiii voştri trebuie să le înţeleagă foarte bine, dacă vor să evolueze şi să devină fiinţe umane depline. Cu toate acestea, voi nu predaţi aceste lucruri în şcoli. Ele, cele despre care vorbim acum, sunt cele mai importante lucruri din viaţă, dar voi nu le predaţi în şcoli. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi cinstit. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi responsabil. Voi nu predaţi ce înseamnă a fi conştient de sentimentele altora şi cu respect faţă de căile altora. Zici că e de datoria părinţilor să-i înveţe pe copii asemenea lucruri. Dar părinţii nu pot decât să transmită mai departe ceea ce le-a fost transmis şi lor. Iar păcatele tatălui au fost trecute asupra fiului. Aşa că voi îi învăţaţi aceleaşi lucruri pe care le-aţi învăţat de la părinţii voştri.

Şi ce dacă? Ce e rău în asta?

După cum am tot spus, te-ai uitat, în ultima vreme, la cum arată lumea voastră?

Ne tot aduci înapoi la chestia asta. Ne tot faci să ne uităm la lumea de azi. Dar nu e vina noastră. Nu putem fi acuzaţi pentru felul în care arată restul lumii.

Nu este o problemă de acuzare, e o problemă de alegere. Şi, dacă voi nu sunteţi responsabili pentru alegerile pe care le-a făcut umanitatea şi le face mereu, atunci cine este?

Noi nu ne putem considera responsabili pentru tot!

Adevăr îţi spun Eu ţie: Până când nu veţi vrea să vă asumaţi responsabilitatea pentru tot, nu puteţi schimba nimic. Nu puteţi continua să spuneţi că ei au făcut-o şi ei o fac şi ce bine ar fi dacă ei ar face ce trebuie. Aminteşte-ţi minunatul vers din personajul comic al lui Walt Kelly, Pogo şi nu-l uita niciodată:

„Am întâlnit duşmanii şi ei sunt noi.”

Am repetat aceleaşi greşeli timp de sute de ani, nu-i aşa? 

Mii de ani, fiule. Faceţi aceleaşi greşeli de mii de ani. În privinţa instinctelor primare, omenirea nu a evoluat mult peste oamenii cavernelor. Dar orice încercare de a schimba lucrurile este întâmpinată cu dispreţ. Orice provocare de a vă evalua valorile şi, poate, a le restructura este întâmpinată cu frică şi apoi cu mânie. Şi mai vine şi ideea Mea de a preda în şcoli  concepte mai evoluate. Măiculiţă, chiar că ne jucăm cu focul. Cu toate acestea, în societăţile foarte evoluate se face exact acest lucru.

Problema este că nu toţi oamenii sunt de acord cu aceste concepte, cu înţelesul lor. De aceea nu le putem preda în şcoli. Părinţii iau foc când încerci să introduci asemenea lucruri în programa şcolară. Ei spun că predai „valori” şi că în şcoală nu este loc pentru acest gen de instruire.

Ei greşesc. Iarăşi, bazându-ne pe ceea ce spui tu că încearcă rasa umană să facă - adică să construiască o lume mai bună - ei greşesc. Şcolile sunt exact locul pentru acest gen de instruire. Mai exact, pentru că şcolile sunt departe de prejudecăţile părinţilor. Mai exact, pentru că şcolile sunt separate de ideile preconcepute ale părinţilor. Ai văzut ce rezultat a avut pe planeta voastră transmiterea valorilor de la părinte la copil. Planeta voastră este o harababură. Voi nu înţelegeţi care sunt conceptele fundamentale ale societăţilor civilizate. Voi nu ştiţi cum să rezolvaţi un conflict fără violenţă. Voi nu ştiţi cum să trăiţi fără frică. Voi nu ştiţi cum să acţionaţi fără interes personal. Voi nu ştiţi cum să iubiţi necondiţionat. Acestea sunt moduri fundamentale de a înţelege - fundamentale - şi... după mii şi mii de ani, voi nu sunteţi nici măcar aproape de a le înţelege pe deplin, cu atât mai puţin de a le implementa.

Există vreun mod de a ieşi din această harababură?

Da. El se află în şcolile voastre! În educaţia tineretului! Speranţa voastră este în generaţia viitoare şi în cea de după ea! Dar încetaţi de a-i mai angrena în mecanismul  trecutului.  Acest mecanism nu a funcţionat. Nu v-a dus unde ziceaţi că vreţi să mergeţi. Dacă nu sunteţi atenţi, veţi ajunge exact în locul înspre care vă îndreptaţi! Opriţi-vă, deci!   Întoarceţi-vă!   Staţi   cu   toţii   jos   şi   adunaţi-vă gândurile. Creaţi cea mai măreaţă versiune a celei mai grandioase viziuni pe care aţi avut-o vreodată despre voi înşivă ca rasă umană. Apoi luaţi valorile şi conceptele care marchează o astfel de viziune şi predaţi-le în şcolile voastre. De ce să nu aveţi materii şcolare cum ar fi:

- A înţelege ce înseamnă Puterea

- Rezolvări Paşnice pentru Conflicte

- Elementele Relaţiilor de Iubire

- Conceptul de Persoană şi Crearea de Sine

- Trup, Minte şi Suflet: Cum Funcţionează Ele

- Creativitate Angajantă

- Celebrarea Sinelui, Preţuirea Altora

- Exprimare Sexuală Exuberantă

- Corectitudine

- Toleranţă

- Deosebiri şi Asemănări

- Economie Etică

- Conştienţă Creatoare şi Puterea Minţii

- Conştienţă şi Vigilenţă

- Cinste şi Responsabilitate

- Clarviziune şi Transparenţă

- Ştiinţă şi Spiritualitate

Multe sunt predate chiar acum. Le numim Studii Sociale.

Eu nu vorbesc despre un curs de două zile într-un semestru. Eu vorbesc despre  cursuri separate  asupra fiecăruia dintre aceste subiecte. Eu vorbesc despre o revizuire completă a programelor voastre şcolare. Eu vorbesc despre o programă bazată pe valori. Ceea ce predaţi voi acum este, în mare măsură, o programă bazată pe fapte. Eu vorbesc despre concentrarea atenţiei copiilor voştri asupra înţelegerii conceptelor de bază şi a structurilor teoretice în jurul cărora poate fi construit sistemul lor de valori, în aceeaşi măsură în care se concentrează ei acum asupra datelor, faptelor şi statisticilor. În societăţile foarte evoluate din galaxia şi din universul vostru), conceptele de viaţă sunt predate odraslelor începând cu o vârstă foarte mică. Ceea ce voi numiţi „fapte”, care în acele societăţi sunt considerate de mult mai mică importanţă, sunt predate la o vârstă mult mai avansată. Pe planeta voastră aţi creat o societate în care micuţul Ionel a învăţat să citească înainte să termine grădiniţa, dar nu a învăţat cum să facă să nu-şi mai muşte fratele. Şi Suzi şi-a perfecţionat  tabla înmulţirii folosind cartonaşe şi memorare mecanică în clasele foarte mici, dar nu a învăţat că nu există nimic de ruşine sau jenant când e vorba de trupul ei. În clipa aceasta, şcolile voastre există în primul rând pentru a da răspunsuri. Ar fi mult mai folositor dacă funcţia lor ar fi, în primul rând, de a pune întrebări. Ce înseamnă să fii cinstit sau responsabil sau „corect”? Care sunt implicaţiile? Ce înseamnă, oare, că 2+2=4? Care sunt implicaţiile? Societăţile foarte evoluate îşi încurajează copiii  să descopere şi să creeze ei înşişi răspunsurile.

Dar ... dar, aceasta ar duce la haos!

În comparaţie cu viaţa nehaotică pe care o trăiţi acum ...

Bine, bine,... ar duce la şi mai mult haos.

Eu nu sugerez că şcolile voastre nu împărtăşesc niciodată copiilor nici unul dintre lucrurile învăţate de voi şi nici concluziile la care aţi ajuns în   legătură   cu   ele.   Dimpotrivă.   Şcolile   fac   un   serviciu   elevilor   când împărtăşesc Celor Tineri ceea ce Bătrânii au învăţat şi au descoperit, au decis şi au ales în trecut. Elevii pot observa, apoi, cum au funcţionat toate acestea. Totuşi, în şcolile voastre, voi prezentaţi aceste date elevilor ca Ceea ce Este Corect, când ele ar trebui să fie oferite, pur şi simplu, ca ceea ce sunt: date. Datele din Trecut nu ar trebui să fie baza Adevărului Prezent. Datele dintr-un timp anterior sau o experienţă anterioară ar trebui să fie întotdeauna numai şi numai baze pentru noi întrebări. Comoara ar trebui să fie în întrebare şi nu  în răspuns.  Iar întrebările sunt întotdeauna aceleaşi. Referitor la aceste date din trecut pe care vi le-am prezentat, sunteţi de acord sau nu sunteţi de acord? Ce credeţi? Întotdeauna  aceasta   este întrebarea   cheie. Întotdeauna acesta   este centrul atenţiei. Ce credeţi voi? Ce credeţi voi? Ce credeţi voi? În mod evident, copiii vor acorda acestei întrebări valorile impuse de către părinţii lor. Părinţii vor continua să joace un rol deosebit - evident, primul rol - în crearea sistemului de valori al copilului. Intenţia şi scopul şcolii ar  fi să încurajeze  copilul, de  la vârsta ce mai fragedă până la sfârşitul educaţiei lui formative, să exploreze aceste valori, să înveţe cum să le folosească, cum să le aplice, cum să le facă să funcţioneze - şi, ei bine da, chiar să le pună sub semnul întrebării. Pentru că, acei părinţi care nu permit copiilor lor să se îndoiască de aceste valori nu-şi iubesc copiii ci, mai degrabă, se iubesc pe ei înşişi prin copiii lor.

Sursa

Mindfulness în sarcină și dezvoltarea armonioasă a fătului

La o lună de viață, Maria se oprește brusc din plâns și zâmbește când o aude pe mama cântând. E același cântec pe care mama obișnuia să îl cânte în perioada sarcinii.

La două zile după naștere, Vlad suge liniștit la pieptul mamei. Doarme, plânge puțin și se uită la chipul mamei în timpul alăptatului. Cum se explică evoluția lui atât de rapidă la stadiul în care deține controlul asupra văzului și auzului și e în stare să se miște cu un scop? Cum reușește creierul lui să sorteze experiențele amețitoare, independente, nelimitate din lumea înconjurătoare? Ce l-a ajutat să învețe?

Perioada intrauterină este caracterizată de o intensă dezvoltare a ființei umane și de o viteză colosală de creștere. În primele zile după concepție, embrionul crește de până la 8000 de ori în volum. Pe măsură ce se formează, creierul fătului primește informații din mediul care îl înconjoară, prin intermediul hormonilor sau contactului cu celulele mamei.

Cu doar 15 ani în urmă, oamenii de știință credeau că, înainte de naștere, creierul se formează pasiv și este condiționat în întregime genetic. Acum știm cu siguranță că el este animat de o activitate uimitoare dedicată creării lui, dezvoltarea acestuia fiind influențată atât de gene, dar, în special, de informațiile pe care le preia din mediul înconjurător. Organizarea creierului este determinată de cea mai dominantă experiență senzorială a fătului: vibrația și sunetul bătăii constante a inimii mamei. El își întipărește amintiri ale ritmului vorbirii celor din jurul lui și ale vocii mamei. Schimbările nefavorabile ale mediului înconjurător pot avea, de asemenea, efecte puternice.

Altfel spus, dezvoltarea armonioasă a puiului de om se produce în strânsă legătură cu informațiile primite de la mamă. Sarcina este un moment propice pentru a începe sau a aprofunda practica stării de mindfulness. Schimbările din ce în ce mai dramatice care apar în corpurile noastre, în gânduri și în emoții, necesită o mai mare stare de atenție și de prezență, de curiozitate, interes și apreciere.  Putem acorda o mai mare atenție experiențelor noastre, fiind pe deplin prezente, conștiente de așteptări, cultivând acceptarea, bunătatea și pasiunea, în special față de noi înșine, dar și față de copilul nostru, trăind pe deplin sentimentul de interconectare. Atenția orientată către interior ne oferă șansa de a ne armoniza cu noi însene, folosind respirația pentru a aprofunda ancorarea noastră în momentul prezent. 

Sursa

Starea de conștiență în timpul sarcinii, nu înseamnă că ar trebui să ne simțim într-un anumit fel sau că există o stare ideală pe care ar trebui să o căutăm, ea se referă la recunoașterea și acceptarea întregii game de feluri în care ne simțim, de lucruri cu care ne confruntăm. Gama de experiențe este enormă, de la senzația că suntem sănătoase, radiante, în deplină bunăstare, până la a ne simți incredibil de rău, blocate sau imobilizate. De multe ori, starea de conștientizare și acceptare poate duce, în mod paradoxal, la o mai mare stare de calm, relaxare și bucurie.

Am pregătit pentru mămicile însărcinate atelierul “Sarcina – Darul Universului”, pornind de la experiența noastră personală, dar și din lucrul cu foarte multe femei aflate în această perioadă minunată, cărora le-am oferit suportul de a transforma fricile, stresul și grijile specifice în momente pline de magie. Vom experimenta numeroase tehnici de mindfulness și meditație, pentru a accesa starea de prezență și conștientizare a experiențelor prin care trecem, Pentru că ne dorim bebeluși armonios dezvoltați, intelectual și emoțional și pentru că merităm să ne bucurăm pe deplin de această experiență. 

Sursa

Încurajarea copilului prin prețuirea efortului - dezvoltare sau dependență?

Copilul se naște cu o capacitate incredibilă de asimilare a informațiilor, cu dorința de a învăța prin explorarea lumii în care s-a născut și pe care a perceput-o, în perioada intrauterină, prin intermediul altor organe de simț. La naștere, însă, vine complet echipat cu instrumentele necesare pentru a face față realității pe care a cunoscut-o doar indirect până în acel moment. 

Primii 3 ani de viață sunt cruciali pentru dezvoltarea intelectuală a copilului, care, dacă este expus unui mediu stresant, toxic, dacă nu este stimulat corespunzător, ajunge să piardă până la jumătate din celulele nervoase cu care se naște. Soluția vine din asigurarea unui climat de siguranță și confort, emoții pozitive, care îi oferă copilului o stare de spirit plăcută și care constituie piatra de temelie în atingerea performanței.

Stările de spirit pozitive, alături de prețuirea efortului de (re)descoperire a lumii, duc la formarea atitudinilor, care devin, în timp, aptitudini și comportamente. Comportamentele se transformă în achiziții, dacă se menține acțiunea de prețuire a efortului și duc, în cele din urmă, la performanțe.

Iată, așadar, puterea simplului gest de încurajare, folosit de multe ori în exces, alteori evitat, dar, de cele mai multe ori incomplet înțeles de către părinți. Să încercăm să ne reamintim acum momentul primilor pași ai copilului, primul său cuvânt. Vom retrăi acele emoții de bucurie pură, ajunsă poate până la stadiul de beatitudine, ce aduc sărbătoarea în casă, pe neașteptate și ne vom aminti de gesturile de încurajare pe care le-am făcut, în mod natural, instinctiv și care au motivat copilul să capete încredere și curaj pentru următorul pas. Încurajarea pozitivă are o mare putere transformatoare, reînnoiește autoaprecierea, oferă încredere și îndeamnă copilul să încerce din nou.

Sursa

Prețuirea efortului este cheia

S-a vorbit mult despre aprecierea comportamentului și nu a copilului, de aceea nu voi insista pe acest subiect. Este evident ca exprimări precum "Ești un băiat cuminte!",  "Ești cel mai inteligent" sau "Ești un fotbalist mare" sunt nu numai exagerate, dar purtătoare de etichete, care dau copilului de înțeles că trebuie să fie cuminte, inteligent etc. pentru a se ridica întotdeauna la înălțimea așteptărilor și pentru a fi acceptat.

Puteți lăuda comportamentul ("Ce minunat să împarți cu ceilalți!") sau activitățile care pot aduce schimbări, așa numita "laudă descriptivă" ("Maria a fost atât de blândă când a mângâiat bebelușul ușor și cu gingășie").

Cele mai noi studii ne sugerează să lăudăm mai degrabă eforturile, decât realizările sau rezultatele. Copiii lăudați pentru efortul depus devin, în timp, mai dornici să accepte provocări mai grele. Astfel, în loc să lăudăm copilul "Ești foarte isteț", i-am putea spune "Grozav efort, amice! Continuă să cauți soluția problemei!".

Copiii cărora li se spusese în cadrul unui experiment că sunt isteți după ce realizaseră o sarcină, au avut tendința să aleagă ulterior sarcini mai ușoare. Nu voiau să riște să-și piardă eticheta de "copii isteți". Cei care au fost lăudați pentru metode și strategii, alegeau apoi sarcini mai dificile. Când ambele grupuri primeau un set de probleme dificile, cei care erau lăudați pentru efort, reușeau de fiecare dată.

Alfie Kohn susține că aprecierea nu trebuie să se bazeze pe a spune copiilor că sunt minunați, ci pe aptitudini pe care le dobândesc pentru ei înșiși.

Sursa

Lauda în exces?

Așa cum spuneam la început, părinții au tendința de a alege extremele, lăudând în exces copilul sau evitând lauda, de teama dezvoltării unei dependențe. Evident că ambele abordări pot avea repercusiuni nu tocmai constructive. Încercați să vă bazați pe intuiție, alegând astfel momentul și metoda de a lăuda și alegeți ce se potrivește mai bine copilului vostru.

Copiii nu au nevoie de laudă pentru fiecare respirație. Dacă sunt lăudați tot timpul, aceasta ar putea avea un efect invers, atrăgând nevoia de aprobare constantă. Studiile arată că lauda în exces aduce după sine neliniștea: "Oare fac bine asta?". De aceea, laudele nu sunt necesare în orice situație, mai ales în cazul sarcinilor de zi cu zi, însă sunt imperios necesare în cazul noilor achiziții (ex. mersul, îmbogățirea vocabularului, acțiuni benefice lui și celor din jur).

De asemenea, ar fi ideal să încercăm să nu lăudăm copiii pentru activități care deja le plac, pentru că și-ar putea pierde sentimentul de delectare și, în timp, ajung să-și piardă interesul pentru acele activități.

În loc de "Bravo!"

1. Ce minunat să împarți cu ceilalți!

2. Grozav efort, amice!

3. Bună încercare!

4. Ai muncit din greu la asta!

5. Am auzit că ai spus cum te simți. Asta e minunat!

6. Ai fost atât de calm în timpul spectacolului. 

7. Ai rezolvat problema într-o manieră foarte ingenioasă.

8. Ți-ai dat seama foarte repede de rezultat.

9. O idee excelentă!

10. Probabil că ai exersat mult la asta.

11. Ai rezolvat problema foarte repede.

12. Ați lucrat foarte bine în echipa!

13. O încercare foare bună!

Puterea lui "Mulțumesc!"

Un bun înlocuitor al laudei este banalul "Multumesc!", care are același rol de a încuraja eforul copilului. "Mulțumesc pentru că m-ai ajutat astăzi să încarc coșul de cumpărături!; "Mulțumesc pentru că ai împărțit jucăriile cu fratele tău. Acum toată lumea este fericită", sau încurajați-l prin împărtășirea cu alții, cu celălalt părinte de exemplu: "Pregătirea desertului a fost minunată astăzi. Vlăduț m-a ajutat să frământ coca, toată lumea s-a distrat, iar prăjitura a ieșit delicioasă."

Sursa

În loc de încheiere

Am observat un apetit crescut al părinților pentru metode de parenting, pentru tehnici, ale căror utilitate nu o contest, însă sunt de părere că atunci când se naște un copil, se naște, totodată, și o mamă, sau un tată, echipați corespunzător cu toate instrumentele necesare pentru a trăi în armonie și a-i asigura puiului de om o dezvoltare optimă și echilibru pe toate planurile. De aceea, recomand ca înainte de a aplica o tehnică, să o treci prin filtrul propriu, să analizezi mental, dar să-ți dai voie să și simți ce, când și unde se potrivește. Adultul aduce principii de etică și morală, valori universal valabile (pacea, respectul, iubirea), care îmbogățesc harta mentală a copilului și care pot fi introduse de la vârstă mică. Însă ele nu vor putea fi vreodată "predate", ci trăite, exprimate de adult în toate situațiile din viața sa și învățate, prin imitație, de către copil. Acesta va crește în pace și bunătate, dacă are exemplul unui adult bun și împăcat cu sine, va fi curajos, dacă va primi un model de curaj sau ar putea dezvolta comportamente agresive dacă a primit modelul violenței. Copilul are nevoie să zboare (nu de jucării complexe și scumpe), prin activități alături de părinți conștienți, eliberați de constrângeri, de temeri, care își permit să viseze, să își manifeste emoțiile pozitive așa cum vin, să trăiască cu toate simțurile clipa și care își încearcă aripile, la rândul lor.

Namaste!

Sursa